Salman Rushdie s-a născut la Bombay (azi Mumbai) în 1947. La vîrsta de treisprezece ani pleacă în Anglia, unde va studia istoria la prestigiosul King’s College din Cambridge. După absolvire se mută la Karachi, în Pakistan. Are o scurtă şi nefericită experienţă în televiziune, după care se întoarce în Anglia, unde îşi construieşte o carieră de scriitor profesionist. Debutează în 1975 cu Grimus (Polirom, 2008), dar romanul care l-a impus în lumea literară a fost Copiii din miez de noapte (1981, premiat cu Booker Prize în 1981, The Booker of Bookers în 1993 şi cu Best of The Bookers în 2008). Au urmat Ruşinea (1983), Versetele satanice (1988), pentru care a fost condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini în 1989, Harun şi Marea de Poveşti (1990), Ultimul suspin al Maurului (1995), Pămîntul de sub tălpile ei (1999), Furie (2001), Shalimar clovnul (2005) şi Seducătoarea din Florenţa (2008). Pe lîngă operele de ficţiune, i-au mai apărut o culegere de eseuri, interviuri şi recenzii intitulată Patrii imaginare (1992), volumul de povestiri Orient, Occident (1994) şi o vastă antologie de texte eseistice şi memorialistice cu titlul Dincolo de limite (2002). Lui Salman Rushdie i-a fost decernat recent titlul de Cavaler al Imperiului Britanic. Distincţia a stîrnit reacţii violente din partea lumii islamice, reactualizînd resentimentele pricinuite de publicarea Versetelor satanice.
Descris la superlativ de către critici („un mare povestitor, în tradiţia realismului magic al lui Grass, Calvino, Borges si Márquez“ – The Observer, „cel mai controversat scriitor în viaţă“ – Library Journal, „incisiv şi misterios, ingenios şi provocator“ – The New York Times), scriitorul Salman Rushdie este, la rîndul său, un personaj intrat în cultura populară: actorii din Seinfeld fac adesea referire la el, şi-a jucat propriul rol în blockbusterul Jurnalul lui Bridget Jones, dar a şi compus împreună cu cei de la U2.
Editura Polirom a iniţiat în anul 2006 seria de autor „Salman Rushdie“ în cadrul colecţiei „Biblioteca Polirom“ (coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu), un proiect editorial care reuneşte, pînă în prezent, 10 dintre volumele de belestristică semnate de celebrul scriitor şi eseist britanic de descendenţă indiană: Seducătoarea din Florenţa, Versetele satanice, Grimus, Copiii din miez de noapte, Ruşinea, Harun şi Marea de Poveşti, Ultimul suspin al Maurului, Pămîntul de sub tălpile ei, Shalimar clovnul, Orient, Occident. La Editura Polirom, în cadrul colecţiei „Plural“, au apărut în traducere şi cele două volume de eseistică şi memorialistică ale lui Salman Rushdie: Dincolo de limite şi Patrii imaginare.
„În sinea mea a existat întotdeauna o luptă corp la corp între «acolo» şi «aici», între ispita rădăcinilor şi cea a drumului. În aceastã înfruntare dintre cei dinăuntru şi cei din afară, m‑am obişnuit să mă simt concomitent în ambele tabere. Acum am ajuns de partea acelora care, prin preferinţe, fire şi circumstanţe, pur şi simplu nu aparţin. Această neapartenenţă – la care mă gîndesc ca la o dezorientare, o pierdere a Orientului – este acum ţara mea artistică. Oriunde s‑ar nimeri sã fie cărţile mele – lîngă fotoliul favorit, lîngă o baie fierbinte, pe plajă sau scăldată de lumina de la capul patului, noaptea tîrziu –, acolo e singura mea casă.“ (Salman Rushdie)


